Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) lansează și în acest an apelul pentru proiectul Rezidențe FILIT pentru scriitori români, parte din seria de activități incluse în programul UNESCO „Iași. City of Literature”. Prin intermediul rezidențelor, doi scriitori români vor beneficia de: transport, cazare timp de o lună și o sumă forfetară de 3.000 lei.
Proiectul cuprinde două rezidenţe FILIT la Iaşi, iar fiecare rezidenţă se derulează pe o perioadă de 30 de zile, între 1 iulie și 31 octombrie 2024, într-un interval ales de către beneficiar.
Pentru înscriere, scriitorul/scriitoarea trebuie să pregătească următoarele:
formular de înscriere, disponibil electronic pe site-ul: www.filit-iasi.ro sau aici;
copie după cartea de identitate;
titlul proiectului de rezidență și o scurtă descriere (maximum 2.000 de semne);
curriculum vitae.
Beneficiarul rezidenței are obligația de a scrie un text despre scriitorii și/sau muzeele din rețeaua MNLR Iași (minimum 6.000 semne), precum și de a participa activ la unul dintre evenimentele culturale ale MNLR Iași pe perioada rezidenței.
Perioada de înscriere este 10 aprilie – 10 mai 2024, iar dosarele se vor transmite în format electronic la adresa rezidentemnlri@gmail.com. După evaluarea dosarelor, rezultatele vor fi anunţate în data de 18 iunie 2024, pe site-urile: www.filit-iasi.ro și www.muzeulliteraturiiiasi.ro.
Rezidențele FILIT pentru scriitori români au scopul de a sprijini creatorii contemporani. Până acum, peste 30 de scriitori din România au beneficiat de acest program, iar multe dintre proiectele de rezidență au fost deja publicate la editurile românești.
Ediția a XII-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT va avea loc în perioada 23-27 octombrie 2024, reunind mari nume ale literaturii și lumii culturale.