Marți, 12 aprilie 2022, începând cu ora 16:00, publicul este invitat să asiste la un eveniment dedicat Annei Brâncoveanu, contesă de Noailles, o pionieră recunoscută în mediul literar internațional de la începutul secolului al XX-lea.

Invitatele speciale, prof. univ. dr. Simona Modreanu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Muriel Augry-Merlino, directoarea Institutului Francez Iași, au acceptat să evoce memoria Annei de Noailles, vorbind celor prezenți despre opera sa prolifică, numeroasele fațete ale personalității sale și dragostea ei pentru poezia lirică. În încheiere, actorul Vlad Ștefancu va susține un recital de poezie în limba franceză.

Despre Anna de Noailles, poeta care a avut o frumoasă prietenie cu scriitorul francez Marcel Proust şi care a fost un nume cu rezonanţă în lumea literară a Franţei, se ştie prea puţin în România. Membră a Academiei Belgiei, laureată a Academiei Franceze, din partea căreia a primit marele premiu pentru literatură, Anna a fost admisă, în 1925, în rândurile Academiei Române.

Evenimentul de la Casa Muzeelor este moderat de Ana Honcu, muzeograf MNLR Iași, inaugurând expoziția Anna Brâncoveanu, contesă de Noailles. Spiritualitate românească pe meridiane, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Maison Gribaldi (Evian, Franța).