-
„În patrimoniul Vilei Sonet de pe strada Rece nr. 5, din Iași, casă pe care a construit-o și în care a locuit Mihai Codreanu în ultimul sfert de veac, se găsesc manuscrisele și cupeurile din ziare a 396 de aforisme. Parte din ele au mai fost publicate și postum în diverse cărți și periodice printre care: Mihai Codreanu – Scrieri, de Constantin Ciopraga și Ilie Dan, Sonete și aforisme (ediție îngrijită și prefațată de Ion Arhip), revista Cronica (anul I, nr. 24, 23 iulie 1966); dar niciodată în totalitate, într-un volum de sine stătător. După mai bine de un secol de la elaborarea acestor maxime, volumul Din Filosofia Nimicului vine, oarecum, să împlinească în parte visul autorului.” (Beatrice-Iuliana Panțiru, Prefață)
-
„Ce, ai auzit și mata bârfele acelea, că m-aș fi otrăvit, ca să scap de creditori? Vorbe de clacă, vorbe slabe, coane Mihăiță! Am murit că nu mai aveam rost, de-aia am murit. Lumea mea se ducea la culcare, iar eu am fost unul dintre cei conștienți, unul dintre cei care au știut asta. Boierii se stingeau, conservatorii se stingeau, spiritul Junimii se stingea, literatura Iașiului pălea, se ridicau alți scriitori, din alte părți ale țării, cu alte sensibilități literare... nici Sadoveanu, nici Teodoreanu nu erau de neam vechi boieresc, iar în afară de aceștia doi niciun ieșean n-a cunoscut succesul după masacrul cel groaznic, căruia voi i-ați spus întâi «Războiul cel Mare», iar în urmă «Primul Război Mondial». Ce mai era de mine într-o astfel de lume?! Am murit liniștit, împăcat, «sătul de zile» cum scrie în cartea aceea veche. Nu m-am otrăvit, coane Mihăiță, așa să scrii în interviu!” „Așa o să scriu, Vasile, așa o să scriu! Ai cuvântul meu: ein Mann, ein Wort!”
-
Stoc epuizatNici nu apucară să se stingă bine tăciunii din groapa în care muri ars de viu lupul, cumătrul caprei, că aceasta din urmă începu să aibă unele remuşcări. „Doamne, oare bine făcui ce făcui? E drept că nemernicul ăsta de lup, care era şi neam cu mine că mi-a botezat iezii, s-a purtat ca ultimul dintre lupi, ca ultimul dintre căpcăuni, dar trebuia oare, şi eu, să fiu la fel de crudă ca el?” Ceva începu să se zbată în sufletul caprei, un fel de îndoială…