-
Un loc aparte în istoria conacului care a reînviat un trecut, l-au avut urmașii familiei, care începând cu anul 1982, au donat sute de obiecte din familie, și care reprezintă tot atâtea pagini din istoria acestei vechi familii. Cei mai importanți donatori sunt Ioana Rosetti, Dana Konya-Petrișor și Irina Fotiade, cărora li se adaugă Catinca Gherghel, Maria Don, Bradu Fotiade, Matei și Nicoleta Fotiade, iar actul de donație din 20 mai 2001 reprezintă cea mai importantă danie a acestor vrednici purtători ai unui nume ilustru: „Noi, urmașii lui Constantin Negruzzi, (…) am luat hotărârea, în deplină înțelegere, să donăm conacul familiei din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Muzeului Literaturii Române Iași – Casa Pogor. Această hotărâre se datorează faptului că oameni de inimă și cu suflet românesc au scos din neființa în care barbaria comunistă aruncase spiritualitatea țării noastre această casă care a adăpostit o importantă parte a acestei spiritualități”. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului familiei Negruzzi de la Hermeziu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2019, 118 pp. -
De cum pune piciorul în „intima grădiniță din fața casei”, vizitatorul este întâmpinat de un bust „gri și trist” al poetului. Pe peretele lateral al casei, lângă intrare, este fixată o placă din marmură, iar sub basorelieful poetului, stau săpate în timp cuvintele emblematice ale lui Tudor Arghezi: „Inteligent ca puțini oameni ai condeiului și manuscrisului, Topîrceanu din nobilă și discretă ținută nu și-a împărtășit sensibilitatea decât filtrată și bătând într-o nuanță voită și a dat amărăciunii și deziluziei ironie și sarcasm”. Din holul de intrare în micuța casă „precum un catren”, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane). Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu, iar atmosfera este completată de câteva piese de artă plastică. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „George Topîrceanu”. Din istoria casei cu amintiri de pe strada Ralet. Prefață de Valentin Talpalaru, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2020, 134 pp. -
Antologia cuprinde textele declarate câștigătoare în anul 2020 la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, ediția a XXVIII-a. Juriul concursului, format din scriitori, angajați ai Muzeului Național al Literaturii Române Iași, a desemnat 3 câștigători la secțiunea „Poveşti scrise de copii” și 9 câștigători la secțiunea „Poveşti scrise de adulţi:- Copii:
- Adulți:
-
În cadrul unui proiect editorial FILIT 2022, Muzeul Național al Literaturii Române Iași a invitat zece autori români să scrie câte o povestire inspirată de o fotografie, la alegere, din timpul Pogromului de la Iași – iunie 1941. Actualul volum valorifică potențialul literar al fotografiilor de atunci, cu accent pe emoțiile stârnite astăzi de acestea. Imaginația scriitorilor din prezent atrage atenția asupra realității din trecut, fără să-și aroge dreptul de a dezvălui ori înlocui adevărul istoric. Orice asemănare între persoane reale și personajele din povestiri este întâmplătoare. Mulțumim Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru acordul de a reproduce în carte fotografiile-document care i-au inspirat pe cei zece scriitori. -
Prin această temă nu am căutat neapărat izolarea, cuvântul sau starea, ci și angoasa, fobia, tristețea, dramatismul, anxietatea, însingurarea rezultate din starea de izolare. Antologia, ce conține câte un poem scris de autori cunoscuți, foarte cunoscuți și mai puțin cunoscuți – unii chiar la început de drum – în arena poeziei românești contemporane, va rămâne, cu siguranță, în viitor, un document literar și social. Volumul este omogen, cu poeme de forță, în mare parte cu o vădită amprentă dark. Cum altfel?Cătălin-Mihai Ștefan (coordonatorul antologiei)
-
De la deschiderea Casei Muzeelor încoace, cel mai fotografiat loc este, fără îndoială, sala „Rezervația de îngeri”, concepută de artistul vizual Felix Aftene și dedicată poetului Emil Brumaru. Nu au fost puțini însă nici vizitatorii care, inspirați și emoționați de acest spațiu muzeal, și-au exprimat dorința de a găsi la magazinul nostru de suvenire o carte de poezie semnată Emil Brumaru. În întâmpinarea dorinței lor, scoatem în lume astăzi o antologie „cu îngeri”...Nicoleta Dabija
-
Scriitorul Vasile Alecsandri a trăit ca un adevărat „locuitor de la țară”, după propria-i mărturisire, retras într-o „pașnică singurătate”, în „sânul liniștii desăvârșite” de la Mircești, văzut ca un delicios Eldorado: „(…) pe lângă florile primăverii este una care pentru mine se deschide con amore: floarea lenii! O cultivez toată vara și o parte din toamnă. Cum sosește drăgălașa luna mai, eu închid dughiana și nu mă mai apropiu de tarabă… vreu să zic de biurou. Răsturnat pe un jilț american de verandă, gust de dimineață până-n seară acea dulce și fericită îndobitocire care se rudește cu cheful oriental; și mă ghiftui de verdeața câmpului. Je me mets au vert sau pe românește: mă dau la imaș”. „Vremea vremuește” și doar în cumplita iarnă, șezând locului lângă sobă, scriitorul își găsea liniștea și inspirația pentru a lua pana în mână: „Îmi rămâne perspectiva gurii sobei în căsuța mea de la Mircești, în timpul lungilor luni de iarnă. De-aș putea lucra, întemnițarea mea ar avea farmec, căci imaginația mea se dedă la evoluții nebune la vederea zăpezii”. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Vasile Alecsandri”. Din istoria casei bardului de la Mircești. Prefață de Mircea Ciubotaru, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2023, 162 pp.
