-
La 70 de ani lumina a dispărut cu totul. Lumina ochilor simultan cu lumina lumii vechi din care încă nu reușea să iasă definitiv. Nu mai vedea, era adevărat, dar în fiecare plimbare pe care o făcea, simțea gardul de sârmă ghimpată care începuse să crească în jurul oamenilor, al străzilor cunoscute pe de rost, al noilor clădiri ale Iașului, al vechilor sonete care îi apăreau brusc în minte și-l tulburau. Ori de câte ori se gândea la comunism și la bătrânețe, ori de câte ori încerca să rostească unul din cele două cuvinte, avea senzația că e obligat să mestece și să înghită nisip. Se întorcea acasă mai obosit ca oricând, cu senzația că până și în jurul lui gardul de sârmă începuse să urce ca iedera, făcându-l, încet, dar sigur, invizibil până și pentru sine. În definitiv, trecutul e tot ceea ce mă mai interesează, își spunea. La 80 de ani, Codreanu acceptase „Ordinul Muncii” clasa I pentru merite deosebite în activitatea literară…
-
Cărturar de aleasă ținută, european prin vocație, Dosoftei a trăit vremuri de grea încercare, atât pentru Țara Moldovei, cât și pentru destinul său, așa cum avea să mărturisească devotul mitropolit în prefața la «Viața și petrecerea sfinților»: «într-atâta lungă vreame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești veaci grei ai țărei, abia cu mult greu am scris». «Psalmii în versuri» ai lui Dosoftei nu sunt o traducere, ci o încercare de tipul «parafrazei versificate», o «transferare a poeziei psalmistului în limba română» (Al. Andriescu), în așa fel încât «să poată trage hirea omului cătră cititul ei». Metoda parafrazei (un mod de a rescrie și explica un text puțin accesibil) s-a răspândit în timpul Evului Mediu și în Renaștere (cu prelungiri) și a fost intens folosită atât de reprezentanții Reformei (Martin Luther, Jean Calvin, Philipp de Melanchthon, Théodore de Bèze), cât și de cei ai reformei catolice și ai Contrareformei.
Iulian Pruteanu-Isăcescu
Dosoftei, Psalmi în versuri. Antologie și prefață de Iulian Pruteanu-Isăcescu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2020, 110 pp. -
De la deschiderea Casei Muzeelor încoace, cel mai fotografiat loc este, fără îndoială, sala „Rezervația de îngeri”, concepută de artistul vizual Felix Aftene și dedicată poetului Emil Brumaru. Nu au fost puțini însă nici vizitatorii care, inspirați și emoționați de acest spațiu muzeal, și-au exprimat dorința de a găsi la magazinul nostru de suvenire o carte de poezie semnată Emil Brumaru. În întâmpinarea dorinței lor, scoatem în lume astăzi o antologie „cu îngeri”...
Nicoleta Dabija
-
Pe măsură ce declama, Eminescu, îmbătându-se cu propriile cuvinte ca de esenţe tari, se înfierbânta creând noi imagini şi versuri. Clocotitor ca un torent care ameninţă că va străpunge munţii, geniul său lăuntric se înălţa la suprafaţă stihial şi avântat. Sublim moment să-l vezi declamând şi măsurând odaia cu paşi mari, de luceafăr. Dădea impresia că se joacă cu cuvintele, că cineva, viclean şi demonic, i le şopteşte la ureche, aţâţându-l. Poetul găsea şi celor mai dificile rime o neaşteptată rezolvare: seninu-i să rimeze cu mă chinui! Ideile îi veneau, uite-aşa, cum ai clipi! Veronica, îmbujorată, îl asculta, urmărindu-l pe sub genele blonde, lungi. Versurile lui, deşi dure şi tăioase ca diamantul, o fulgerau cu miere şi dezmierdări.
-
Mihail Sadoveanu considera acest roman umoristic „o capodoperă în proză” a lui George Topîrceanu, roman care, deși a rămas neterminat, a cucerit publicul de toate vârstele cu prezentarea acestui personaj nonconformist. Poetul a publicat un prim capitol în 1934 în „Revista Fundațiilor Regale”. Acestui prim capitol au urmat Sisoe se pogoară pe pământ (revista „Însemnări ieșene”, 1936 ) și Sisoe începe să facă minuni („Însemnări ieșene”, 1938 ). Tot în 1938, la un an de la moartea sa, a apărut în volumul „Postume”, îngrijit de Otilia Cazimir.