-
Un loc aparte în istoria conacului care a reînviat un trecut, l-au avut urmașii familiei, care începând cu anul 1982, au donat sute de obiecte din familie, și care reprezintă tot atâtea pagini din istoria acestei vechi familii. Cei mai importanți donatori sunt Ioana Rosetti, Dana Konya-Petrișor și Irina Fotiade, cărora li se adaugă Catinca Gherghel, Maria Don, Bradu Fotiade, Matei și Nicoleta Fotiade, iar actul de donație din 20 mai 2001 reprezintă cea mai importantă danie a acestor vrednici purtători ai unui nume ilustru: „Noi, urmașii lui Constantin Negruzzi, (…) am luat hotărârea, în deplină înțelegere, să donăm conacul familiei din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Muzeului Literaturii Române Iași – Casa Pogor. Această hotărâre se datorează faptului că oameni de inimă și cu suflet românesc au scos din neființa în care barbaria comunistă aruncase spiritualitatea țării noastre această casă care a adăpostit o importantă parte a acestei spiritualități”. -
De cum pune piciorul în „intima grădiniță din fața casei”, vizitatorul este întâmpinat de un bust „gri și trist” al poetului. Pe peretele lateral al casei, lângă intrare, este fixată o placă din marmură, iar sub basorelieful poetului, stau săpate în timp cuvintele emblematice ale lui Tudor Arghezi: „Inteligent ca puțini oameni ai condeiului și manuscrisului, Topîrceanu din nobilă și discretă ținută nu și-a împărtășit sensibilitatea decât filtrată și bătând într-o nuanță voită și a dat amărăciunii și deziluziei ironie și sarcasm”. Din holul de intrare în micuța casă „precum un catren”, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane). Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu, iar atmosfera este completată de câteva piese de artă plastică. -
„Cărturar de aleasă ținută, european prin vocație, Dosoftei a trăit vremuri de grea încercare, atât pentru Țara Moldovei, cât și pentru destinul său, așa cum avea să mărturisească devotul mitropolit în prefața la «Viața și petrecerea sfinților»: «într-atâta lungă vreame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești veaci grei ai țărei, abia cu mult greu am scris». «Psalmii în versuri» ai lui Dosoftei nu sunt o traducere, ci o încercare de tipul «parafrazei versificate», o «transferare a poeziei psalmistului în limba română» (Al. Andriescu), în așa fel încât «să poată trage hirea omului cătră cititul ei». Metoda parafrazei (un mod de a rescrie și explica un text puțin accesibil) s-a răspândit în timpul Evului Mediu și în Renaștere (cu prelungiri) și a fost intens folosită atât de reprezentanții Reformei (Martin Luther, Jean Calvin, Philipp de Melanchthon, Théodore de Bèze), cât și de cei ai reformei catolice și ai Contrareformei.” (Iulian Pruteanu-Isăcescu, „Dosoftei – meșteșugitul poet dintâi”, Prefață) -
Un muzeu literar este, dincolo de orice altă descriere îndreptățită, o mare poveste despre oameni admirabili ai trecutului, pe care munca altor oameni demni de admirație, ai prezentului, o îmbogățește în timp, fără a-i altera esența. Apărută pentru a marca trei decenii de existență autonomă a Muzeului Național al Literaturii Române Iași și scrisă de oameni care-i construiesc ziua de azi și-i schițează ziua de mâine, culegerea de față vine să sublinieze acest lucru. Prin incursiuni bine documentate, de multe ori inedite, în istoria literară păstrată și pusă în valoare de casele memoriale și muzeele din cadrul instituției, volumul se constituie într-o amplă invitație scrisă de a ne fi alături în această mare poveste. Lucian Dan Teodorovici -
Prin această temă nu am căutat neapărat izolarea, cuvântul sau starea, ci și angoasa, fobia, tristețea, dramatismul, anxietatea, însingurarea rezultate din starea de izolare. Antologia, ce conține câte un poem scris de autori cunoscuți, foarte cunoscuți și mai puțin cunoscuți – unii chiar la început de drum – în arena poeziei românești contemporane, va rămâne, cu siguranță, în viitor, un document literar și social. Volumul este omogen, cu poeme de forță, în mare parte cu o vădită amprentă dark. Cum altfel?Cătălin-Mihai Ștefan (coordonatorul antologiei)
-
Pastelurile bardului de la Mircești sunt o colecție de stampe impresioniste, „turnate în vers fragil” (Mircea Zaciu), care celebrează viața în integralitatea ei, iar valoarea lor literară trebuie acceptată în contextul cerințelor culturale ale momentului: „Am fost obligat să-mi măsor zborul imaginaţiei şi al condeiului în nivelul puterii actorilor şi a culturii publicului”.Nu greșea cu nimic Titu Maiorescu când afirma că „în Alecsandri vibrează toată inima”, iar „a lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocirea lui”. Ediția de față se înscrie în programul Bicentenar Alecsandri (1821-2021) – 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (21 iulie 1821 – 22 august 1890).
