Nr. 940/26.02.2024

                                                                                                 

ANUNŢ

Muzeul Național al Literaturii Române Iași, cu sediul în Iași, Str. V. Alecsandri nr. 6, organizează concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale vacante de execuție de referent-achiziții publice, studii superioare, gradul II, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1336/28.10.2022, respectând prevederile O.U.G. nr. 34/2023,  pe perioadă nedeterminată, normă întreagă, cu proba scrisă în data de 22.03.2024, anunț afișat pe site-ul posturi@gov.ro  începând cu data de 29.02.2024.

Postul pentru care se organizează concursul face parte din cadrul structurii Biroului Tehnic- Administrativ, Muzeul Nicolae Gane și este indispensabil bunei organizări și funcționări a Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Condiții de participare:

Generale:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e) îndeplineşte condiţiile de studii de vechime în muncă şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracţiunile prevăzute la alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Specifice:  

  • Studii superioare finalizate cu diplomă licență;
  • Atestat/expert în achiziții publice;
  • Minim 3 ani de vechime în muncă;
  • Cunoștințe operare pe calculator, nivel mediu.

Atribuții și sarcini:

  • îndeplinește procedurile complete de atribuire a contractelor de achiziție publică,
  • întocmește documentațiile prevăzute de legea și normele legale de achiziții publice,
  • elaborează anunțul de participare,
  • evaluează ofertele depuse,
  • atribuie contractul de achiziție publică,
  • realizează achizițiile publice curente ale instituției.

Documente necesare pentru înscriere:

(1) Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.

(2) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

(3)  Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (2) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.

(4)  Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

(5)  Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat şi de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

(6)  În funcţie de decizia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea şi desfăşurarea concursului sau pot fi transmise de candidaţi prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34 din H.G. nr. 1336/28.10.2022.

(7) În situaţia în care candidaţii transmit dosarele de concurs prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid, poşta electronică sau platformele informatice ale instituţiilor sau autorităţilor publice, candidaţii primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia şi au obligaţia de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

(8) Transmiterea documentelor prin poşta electronică sau prin platformele informatice ale autorităţilor sau instituţiilor publice se realizează în format.pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

(9) Nerespectarea prevederilor alin. (6) şi (8), după caz, conduce la respingerea candidatului.

(10) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34 din H.G. nr. 1336/28.10.2022, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Bibliografia:

  • Legea 98/ 2016 privind achizițiile publice, actualizată,

CAP. I – Secțiunile 1, 3 și 4,
CAP. III – Secțiunea 1,
CAP. IV – Secțiunile 4, 7 și 12;

  • Hotărârea de Guvern 395/ 2016, privind Normele de aplicare a Legii 98/ 2016 privind achizițiile publice, actualizată

CAP. II – Secțiunea 4, Art.20-28, Art.32-34
CAP. III – Secțiunea 1;

  • Legea nr. 311/2003 – Legea muzeelor și colecțiilor publice: CAP. 1.

Tematică

  • Achizițiile publice și legislația specifică privind achizițiile publice;
  • Muzeul și patrimoniul muzeal.

Concursul pentru ocuparea unui post vacant constă în următoarele etape:

a) selecţia documentelor de depuse de candidați;
b) proba scrisă;
c) interviul.

Probele de concurs se vor susține la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași din Municipiul Iași, Str. V. Alecsandri nr. 6 (Casa Muzeelor).

 Modalitatea de desfășurare a concursului:

  • Documentele se vor depune până la data de 14.03.2024, ora 15.00, la Compartimentul Resurse-Umane din cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Str. V. Alecsandri, nr. 6, Județul Iași.
  • Selecția documentelor de concurs se va face în data de 18.03.2024.
  • Rezultatul selecției documentelor se va afișa în data de 19.03.2024, ora 15.00, la sediul și pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
  • Termenul de depunere a contestațiilor pentru proba de selecție a documentelor depuse este de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului selecției lor.
  • Proba scrisă a concursului se va susține în data de 22.03.2024, ora 11.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Str. V. Alecsandri nr. 6 (Casa Muzeelor).
  • Rezultatul la proba scrisă se va afișa în data de 25.03.2024, ora 15.00, la sediul și pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
  • Contestațiile la proba scrisă se depun la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Str. V. Alecsandri, nr. 6, județul Iași, în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor la proba scrisă.
  • Interviul concursului pentru candidații admiși la proba scrisă se va susține în data de 28.03.2024, ora 11.00, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Str. V. Alecsandri nr. 6 (Casa Muzeelor).
  • Rezultatul la proba de interviu se va afișa în data de 29.03.2024, ora 15.00, la sediul și pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
  • Contestațiile la proba de interviu se depun la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatelor la proba de interviu.
  • Rezultatele finale ale concursului de ocupare a unui post de referent-achiziții publice, studii superioare, gradul II, se vor afișa în data de 03.04.2024, ora 15.00, la sediul și pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Informații suplimentare cu privire la desfășurarea concursului pentru ocuparea postului de referent-achiziții publice, studii superioare, gradul II se pot obține de pe pagina de internet https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/concursuri/  sau la sediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, str. V. Alecsandri nr. 6, la Compartimentul de Resurse Umane sau la tel. 0745 631 387, la persoana care asigură secretariatul comisiei de concurs și la adresa de email: resurse.umane.mnlri@gmail.com.

Primirea dosarelor pentru concurs se va face de luni până vineri numai în intervalul orar 12.00-15.00.

ANEXA 2 – formular de înscriere referent achizitii SII