Colecția „Restitutio”

Colecția „Restitutio” scoate la suprafață detalii și informații interesante din istoria proprietarilor și a caselor care, în timp, au devenit muzee și fac parte, astăzi, din rețeaua Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Iulian Pruteanu-Isăcescu, istoric și muzeograf, prezintă și aduce în centrul atenției publicului cititor povestea fiecărui muzeu, cu proprietarii, ascendența și descendența acestora, cu detalii biografice și istorice de interes atât pentru publicul larg, cât și pentru specialiștii din domeniu. Acestea, alăturate unor ilustrații de epocă și fotografii de patrimoniu, formează „o viziune de ansamblu coerentă, fundamentată corect în spirit critic muzeografic și nu numai” (Mircea Coloșenco).

Primele cinci volume valorifică istoric poveștile Bojdeucii „Ion Creangă” (Din istoria primului muzeu literar din România), Muzeului „Vasile Pogor” (Din istoria Casei Pogor-Brătianu), Muzeului „Constantin Negruzzi” (Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu), Muzeului „George Topîrceanu” (Din istoria casei cu amintiri se pe strada Ralet) și ale Muzeului „Vasile Alecsandri” (Din istoria casei bardului de la Mircești).

Proiectul va continua, propunându-și să prezinte istoria detaliată a tuturor muzeelor din rețeaua MNLR Iași.

Bojdeuca „Ion Creangă”. Din istoria primului muzeu literar din România

Iulian Pruteanu-Isăcescu 

„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Țicău, ce-i mai zic și Valea plângerei, strada Țicăul de Sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroi păn’ la genunchi, când sunt ploi mari și îndelungate, zise și putrede, și la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuță în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci și povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată în vreo 24 de furci de stejar și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iară vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la mai și sfârșind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Așa m-am deprins”. (Ion Creangă către Titu Maiorescu, 19 septembrie 1887)

Muzeul „Vasile Pogor”. Din istoria Casei Pogor-Brătianu

Iulian Pruteanu-Isăcescu 

Prin vânzarea din 5 mai 1901, „a caselor cele mari cu dependințile: grădina, fântâna, pivnița și terenul lor”, dintre Vasile Pogor și principesa Maria Moruzzi, pentru suma de 97.000 lei, se încheie capitolul pogorăsc al destinului acestei case, început în anul 1776, prin cumpărătura pitarului Ioniță Cerchez. (…) Pentru casele cele mari a început etapa Moruzzi-Brătianu, care a presupus reparații radicale, prefaceri arhitecturale și modernizări, precum și amplasarea stemei familiei domnitoare a Moruzeștilor pe frontonul casei.

Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu

Iulian Pruteanu-Isăcescu

Un loc aparte în istoria conacului care a reînviat un trecut, l-au avut urmașii familiei, care începând cu anul 1982, au donat sute de obiecte din familie, și care reprezintă tot atâtea pagini din istoria acestei vechi familii. Cei mai importanți donatori sunt Ioana Rosetti, Dana Konya-Petrișor și Irina Fotiade, cărora li se adaugă Catinca Gherghel, Maria Don, Bradu Fotiade, Matei și Nicoleta Fotiade, iar actul de donație din 20 mai 2001 reprezintă cea mai importantă danie a acestor vrednici purtători ai unui nume ilustru: „Noi, urmașii lui Constantin Negruzzi, (…) am luat hotărârea, în deplină înțelegere, să donăm conacul familiei din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Muzeului Literaturii Române Iași – Casa Pogor. Această hotărâre se datorează faptului că oameni de inimă și cu suflet românesc au scos din neființa în care barbaria comunistă aruncase spiritualitatea țării noastre această casă care a adăpostit o importantă parte a acestei spiritualități”.

Muzeul „George Topîrceanu”. Din istoria casei cu amintiri de pe strada Ralet

Iulian Pruteanu-Isăcescu

De cum pune piciorul în „intima grădiniță din fața casei”, vizitatorul este întâmpinat de un bust „gri și trist” al poetului. Pe peretele lateral al casei, lângă intrare, este fixată o placă din marmură, iar sub basorelieful poetului, stau săpate în timp cuvintele emblematice ale lui Tudor Arghezi: „Inteligent ca puțini oameni ai condeiului și manuscrisului, Topîrceanu din nobilă și discretă ținută nu și-a împărtășit sensibilitatea decât filtrată și bătând într-o nuanță voită și a dat amărăciunii și deziluziei ironie și sarcasm”. Din holul de intrare în micuța casă „precum un catren”, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane). Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu, iar atmosfera este completată de câteva piese de artă plastică.