În ziua de 13 mai 2021, va avea loc cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „Strategii de lectură creativă”, realizat în parteneriat cu Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași.
De la ora 13:00, Iunia-Maria Ștefan și Ioana Leontioaia, educatori muzeali MNLR Iași, Ines-Andreea Toader (bibliotecar), Laura Ciocoiu (profesor diriginte), respectiv Carmen Deleanu (profesor de limba și literatura română), se vor întâlni (via Zoom) cu elevii clasei a VII-a și vor aborda împreună, într-o manieră informală și aplicată, opera lui Ion Creangă.
În completarea clasicelor și bine-cunoscutelor povești „Punguța cu doi bani” și „Capra cu trei iezi”, vor discuta și despre continuările lor, scrise de Lavinia Braniște și de Matei Vișniec, ce fac parte din colecția „Creangă 2.0” a Editurii Muzeelor Literare Iași, o colecție de cinci volume semnate de scriitori contemporani care au acceptat provocarea de a imagina o continuare la creațiile iubitului povestitor.

Proiectul „Strategii de lectură creativă” îşi propune să îndrume elevii participanţi la o lectură activă şi creativă, dorind să stimuleze concomitent atât apetitul pentru lectură, cât şi imaginaţia, creativitatea necesare scrierii unor întâmplări reale sau imaginare de către micii lectori.

Proiectul este format dintr-o serie de etape, menite să conştientizeze în mod indirect tinerii lectori de etalarea unei substanţe narative şi de un demers narativ intrinsec coerent, exemplificând modalităţi pertinente de continuare ale unor poveşti clasice din literatura română.

Dacă în primă instanţă, elevii vor realiza lectura operelor propuse, ulterior, aceştia vor răspunde unor cerinţe de lucru creative pe textul narativ, care vor sta la baza prezentării şi interacţiunilor elevi-moderatori-coordonatori din cea de-a treia etapă a proiectului, în format online.

Interacţiunea pe care o prefigurăm va fi una specifică unei activităţi de tip non-formal şi interactiv, activitatea în sine dorindu-şi să fie complementară pregătirii formale din cadrul şcolii, punând participanţii în situaţii noi, inedite, precum aceea de a face apel, plecând de la un text dat, la resursele de creativitate de care dispune fiecare, sondarea lor conştientă, cât şi valorificarea acestora prin tehnici ajutătoare.

Coordonatori: Iunia-Maria Ștefan și Ioana Leontioaia, educatori muzeali MNLR Iași.