Sâmbătă, 25 februarie 2017, cu începere de la ora 10:00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei-Mitropolitul” va avea loc simpozionul „Reflecții ale Iașului medieval în educația copilului de astăzi”. Evenimentul face parte din Medieval Kids Festival, proiect educațional județean ajuns la ediția a III-a și desfășurat în perioada 20-25 februarie 2017.

Activitatea face parte din strategia de pedagogie muzeală a Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Coordonatorul proiectului este Grădinița cu program prelungit nr. 26 din Iași.