În data de 13 iunie 2025, începând cu ora 15:00, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează primul atelier din seria Diferiți, dar egali, dedicat Pogromului de la Iași (28-30 iunie 1941). În cadrul întâlnirii, tinerii din clasele a IX-a și a X-a de la Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași vor avea oportunitatea de a afla despre discriminarea etnică și despre rezultatele tragice la care a dus aceasta, prin incursiunea pe care o vor realiza în curtea Casei Muzeelor și vizitarea Muzeului Pogromului de la Iași. În partea a doua a atelierului, elevii prezenți la activitate vor lucra în echipă și vor afla mai multe despre libertate, toleranță, acceptarea diversității, comunicare și cooperare după principiile egalității și respectului reciproc.
Coordonatoare: Andreea Gabor (profesoară de istorie la Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Iunia-Maria Ștefan (educatoare muzeală MNLR Iași), Andreea Ursache (custode MNLR Iași).
Coordonator program: Iulian Pruteanu-Isăcescu (șef Serviciu Programe Culturale și Educaționale MNLR Iași).