Miercuri, 22 martie 2017, cu începere de la ora 10:30, la Muzeul „Ion Creangă”, va avea loc o nouă ediție a programului de pedagogie muzeală Ion Creangă și Academia Copiilor.
Evenimentul va consta într-un concurs interactiv, La școala lui Nică toți copiii știu povești, între echipele ursuleților, iezilor, cocoșeilor, cireșarilor, cărturarilor de la Școala Gimnazială „Ion Creangă ” Iași.
Coordonatorii activității sunt prof. înv. primar Hitruc Mihaela și Timaru Elena Simona, alături de muzeografii Diana Leonte și Camil Iercan.
Ion Creangă și Academia Copiilor este un program de pedagogie muzeală inițiat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și dezvoltat în colaborare cu școli și cadre didactice din județ. Programul vizează stimularea și motivarea elevilor în a descoperi marile nume și creații ale literaturii românești, familiarizarea și stimularea curiozității elevilor asupra spațiilor încărcate de istorie și valoare, valorificarea aptitudinilor artistice și a potențialului creativ al elevilor, precum și realizarea de către elevi, sub îndrumarea profesorilor, a unor creații plastice, având ca tematică viața și opera lui Ion Creangă.
Obiectivele programului sunt concretizate într-o serie de de activități educaționale cu elevi și preșcolari, alături de expoziții cuprinzând lucrări artistico-plastice inspirate din viața și opera lui Ion Creangă, realizate de elevi ai școlilor participante la proiect.