În data de 21 mai 2025, începând cu ora 11:00, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Școala Gimnazială ,,Iacob Negruzzi” din Trifești organizează un nou atelier de educație muzeală din seria Descoperim patrimoniul, la conacul familiei Negruzzi de la Hermeziu. În cadrul întâlnirii, după vizitarea muzeului, elevii clasei a III-a vor avea ocazia să admire flautul lui Iacob Negruzzi (1842-1932), fiul nuvelistului Constantin Negruzzi (1808-1868), urmând să afle mai multe informații interesante despre acesta și despre pasiunea scriitorului despre muzică și teatru.

Atelierul are ca obiectiv valorificarea și accesibilizarea pentru public a patrimoniului MNLR Iași, concentrându-se asupra flautului din metal și lemn al junimistului Iacob Negruzzi. Special pentru această activitate, obiectul de patrimoniu va fi expus în salonul de muzică și teatru din cadrul Muzeului „Constantin Negruzzi” Hermeziu.

Coordonatoare: prof. înv. primar Dana Iuliana Marcu, prof. Liliana Lazăr, directoare, prof. Simona Alexandru, directoare adj. (Școala Gimnazială „Iacob Negruzzi” Trifești), Iunia-Maria Ștefan (educatoare muzeală MNLR Iași), Lăcrămioara Agrigoroaiei (muzeografă MNLR Iași).