În această vară, Institutul Francez din România la Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași şi Europe Direct Iași vor organiza două cluburi de vacanţă pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani.

În săptămânile 30 iunie – 4 iulie 2025 şi 7-11 iulie 2025, copiii sunt invitați să participe la activități care le vor permite să descopere magia limbii franceze prin joc, cântec şi voie bună, organizate la noul sediu al Institutului Francez din România la Iași – Palatul Braunstein, strada Cuza Vodă, nr. 2.

Activităţile propuse se adresează atât copiilor care au deja cunoştinţe minime de limba franceză, cât şi celor care nu au studiat niciodată această limbă. Vă puteți înscrie la două ateliere tematice, ludice şi educative, care vor fi organizate de luni până vineri, între orele 9:00 şi 13:00:

  • 30 iunie – 4 iulie 2025 – „Călătorie fermecată prin palate şi muzee. Să descoperim prin joc şi joacă cultura ieşeană şi pariziană!”
  • 7-11 iulie 2025 – „Exploratorii Europei. Să descoperim prin joc și joacă diversitatea țărilor UE!”

Pentru cei care nu pot fi prezenți fizic, se lansează cluburile online, cu sesiuni interactive zilnice, de luni până vineri, între 10:30 şi 12:30.

Pentru înscrieri: aici.