* Foto: Primul spectacol de teatru în limba română. Tablou de Mircea Ispir din Colecția „Istoria teatrului românesc” Iași

Marți, 19 august 2025, Colecția „Istoria teatrului românesc” va fi gazda ultimei întâlniri din cadrul proiectului Biblio-vacanța copiilor.

Participanții vor călători în timp descoperind momentele principale ale evoluției teatrului în limba română, se vor întâlni cu actori, personaje și roluri, pentru a-și forma o privire de ansamblu asupra  întregului parcurs și a evoluției unui text de la forma scrisă până la punerea în scenă. Fotografiile, costumele și obiectele personale ale actorilor le vor fi parteneri de drum în această călătorie.

Inițiat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, proiectul își propune să stimuleze lectura și educația non-formală în rândul tinerilor, oferindu-le acestora posibilitatea de a se descoperi prin joc, artă și dialog și de a se aventura în minunate călătorii literare.

Coordonatoare proiect: Elena Zanet (bibliograf, Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” Iași), Ștefania Dulama (psiholog, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași), Andreea Tacu (muzeograf, Muzeul Național al Literaturii Române Iași).