În așteptarea Sărbătorilor Pascale, organizăm al doilea Atelier de vacanță. Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită, cu acest prilej, elevii clasei a III-a a Școlii Primare „Gh. Asachi” Iași la o întâlnire față în față pe dealul Copoului, în grădina Muzeului „Mihail Sadoveanu”.

Sâmbătă, 24 aprilie 2021, între orele 11:00-12:30, educatorii muzeali Ioana Leontioaia și Iunia Ștefan, împreună cu prof. înv. primar Mihaela Rușconi, vor pregăti un atelier cu surprize.

Vom începe cu balonașele-ghicitori, amintindu-ne astfel de spiritul ludic al Otiliei Cazimir. Îl întâlnim apoi pe invitatul nostru special, vestitul Ou crăpat, pe care îl vom ajuta să își spună povestea. Continuăm cu o confruntare a tradițiilor, comparând obiceiurile românești vechi cu cele noi. Ne vom aminti de bunici și străbunici, de poveștile și obiceiurile lor.

Atmosfera creată va fi cea a unei șezătoare, fiecare copil spunându-și povestea. Partea practică constă în decorarea ouălor prin tehnica șervețelului. Oul-suvenir, creat de fiecare copil, va fi luat acasă ca amintire a unei zile grozave!

Activitățile în aer liber se vor desfășura cu respectarea strictă a regulilor de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19.