Prezentare colectie

„Aici, la Iași, un muzeu al teatrului poate să spună mult. Ceva adând – din istoria, din poezia, din adevărul spiritual și din misiunea românească a Iașului – trece si prin teatru” (Ion Zamfirescu)

Poate că nu era loc mai potrivit decât Iaşul pentru deschiderea unui muzeu dedicat istoriei teatrului şi acest lucru se întâmpla în decemdrie 1976, la 160 de ani de la reprezentaţia primului spectacol în limba română, Mirtil şi Hloe, pus în scenă de Gheorghe Asachi, în decembrie 1816.

Muzeul Teatrului s-a dorit a fi o reprezentare cât mai detaliată a fenomenului teatral românesc. Din păcate, spaţiul ce adăpostea acest muzeu, casa în care s-a născut şi în care a copilărit Vasile Alecsandri, a fost retrocedat ultimului proprietar, muzeul fiind nevoit să ia drumul pribegiei, în căutare de noi forme de exprimare, de expunere. Şi a fost „găzduit” de Eminescu, astfel încât, la 22 februarie 2009, în cadrul Muzeului „Mihai Eminescu” din Copou, la etaj, a fost redeschisă, într-o formulă mult mai restrânsă, o nouă expoziţie: Colecţia „Istoria Teatrului Românesc”.

Muzeul Teatrului s-a constituit într-un ansamblu de colecții unicat de afișe, costume, artă plastică și decorativă, manuscrise, fotografii etc.

Scopul teatrului este, prin mijloace desfătătoare înfățișând oarecare însemnate întâmplări a oamenilor, a-i învăța moralul, a-i face de a prețui virtutea și faptele cele lăudate, a defăima răul și a critica deprinderile vrednice de râs, spre a se feri de ele” (Gh. Asachi)

Arta interpretativă, scenografia, regia, muzica, dansul, întreaga lume a spectacolului ni se înfăţişează prin costume, documente, fotografii, obiecte personale sau purtate pe scenă începând cu Matei Millo, State Dragomir, Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Aglae Pruteanu, Haricleea Darclee, Agatha Bârsescu, culminând cu generaţia anilor ’30: Miluţă Gheorghiu, Constantin Ramadan, Margareta Baciu, Sandina Stan, Nicolae Șubă, Anny Braesky, Marioara Davidoglu, Șt. Dăncinescu, C. Sava şi rămânând deschisă contemporaneităţii prin Teofil Vâlcu, Adina Popa, Eugen Coşeru, Petre Ciubotaru, Dionisie Vitcu, Florin Mircea.

Acestea toate tind să recreeze luminile scenei, emoţiile actorului, încântarea publicului, sentimentul împlinirii, al gloriei, fiind completate de colecţii de afişe (dintre cele mai vechi din istoria teatrului românesc), documente semnate sau întocmite de Mihai Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Mihai Codreanu, G. Topîrceanu, Ionel Teodoreanu, Ion Sava, Th. Kiriacoff, I.A. Maican ș.a.

Publicul de teatru este o prezență fizică. Îl bănuiești mai uman, îl crezi mai logic. Toate acestea pentru că îl vezi și te vede. Asta și face frumusețea teatrului, mirajul său” (Mihail Sebastian)

La 122 de ani de la incendiul Teatrului Mare de la Copou (17 februarie 1888) teatrul s-a reîntors acasă, la începuturile teatrului românesc, încercând să reînvie entuziasmul şi pasiunea acelor începuturi.